top of page

Două animații utile pentru a crea comunități active și sănătoase


Comunitățile din 10 localități din Colinele Transilvaniei (județele Brașov, Sibiu și Mureș) fac pași mici, dar siguri pentru a se dezvolta din punct de vedere al spiritului civic și sustenabilității, iar prin platforma Colinele Transilvaniei au acces la numeroase materiale utile în procesul de dezvoltare durabilă.


Două animații create prin proiectul „Colinele Transilvaniei - Model de parteneriat activ pentru o dezvoltare durabilă” (PACT 2020) sunt menite să transfere către comunitățile locale cunoștințe și experiențe despre cum pot răspunde în timp real nevoilor identificate local.





Animația „Comunități vii” vorbește despre 5 pași concreți pe care o comunitate trebuie să îi facă pentru a deveni activă și contribui la redistribuirea puterii astfel încât să se asigure un echilibru între diverşii participanţi la soluționarea provocărilor, fie ei autorități locale, mediul de afaceri, organizații și asociații sau simpli cetățeni.

Dând dovadă de implicare și responsabilitate oamenii se asigură că valorile comunităților locale sunt respectate și ocrotite.




Un exemplu de inițiativă roditoare din Colinele Transilvaniei, Vecinătatea Femeilor din Saschiz, este prezentată în animația „Comunități sănătoase”. Vedem cum o comunitate poate prospera economic, se poate dezvolta din punct de vedere cultural și social și valorizează capitalul natural sănătos dacă există colaborare între cetățeni și se acționează împreună cu autoritatea locală. Elementele umane, naturale și economice sunt interdependente și se susțin, se hrănesc unele pe altele.



”Talentul celor de la Worksheep Studio, care au realizat animațiile, ne-a ajutat să creionăm etapele esențiale pe care oamenii din orice comunitate, indiferent de vârstă, etnie sau statut social trebuie să le parcurgă împreună pentru a avea parte de un trai bun acum și în viitor.”, spune Bianca Ștefănuț, Specialist Comunicare WWF România.


Diverse inițiative din comunele din Colinele Transilvaniei ne arată cum oamenii își pun în practică planurile și gândurile despre cum ar dori să arate comunitatea în care trăiesc. Soluția aceasta dinamică de a transfera cunoștințe, prin animații, ne dă șansa de a interacționa cu membrii acestor comunități pentru a discuta online, în perioada aceasta plină de provocări, despre nevoile generației actuale și cum se reflectă ele asupra generațiilor următoare.


Proiectul este derulat de Asociația WWF România, în parteneriat cu Asociația Mioritics și Mihai Eminescu Trust cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este de a transfera către comunitățile locale din Colinele Transilvaniei cunoștințe și experiență despre sisteme de bună guvernanță, prin intermediul creării unei rețele de mentori și de lideri comunitari care va răspunde în timp real nevoilor identificate local.



Vă invităm să urmăriți activitatea proiectului, descoperiți evenimente și materiale informative pe care le vom crea împreună cu cele 10 comunități aici: www.colineletransilvaniei.ro/pact2020


Pentru informaţii suplimentare vă rugăm contactaţi:

Carmen Pădurean, Manager proiect PACT2020, WWF-România, cpadurean@wwf.ro, +40 730 098 100

Bianca Ștefănuț, Specialist comunicare WWF-România, bstefanut@wwf.ro, +40 730 098 722


153 afișări0 comentarii
bottom of page