Cum ajungi în Coline
În Colinele Transilvaniei ajungi prin cinci căi de acces principale: Sighisoara, Mediaş, Făgăraș, Sibiu (la 10 km de limita de sud vest a destinației) și Brașov (la aproximativ 60 km).
Cu avionul:
Aeroporturi în apropiere:
Cluj (CLJ) - www.airportcluj.ro – cca 200 km
Sibiu (SBZ) - www.sibiuairport.ro – cca 10 km
Targu Mures (TGM) - www.aeroportultransilvania.ro/ - cca 60 km
Linii aeriene care au zboruri în regiune: Austrian Airlines, Lufthansa, Tarom, WizAir, Blue Air, LOT Polish Airlines, Turkish Airlines.
Cu maşina:
Principalele puncte de acces sunt drumurile naţionale cu rang european E60/DN13 ce leagă municipiul Brașov de Târgu Mureș prin Sighișoara și E68/DN1 cu o lungime de 142 km, care leagă oraşele Sibiu şi Braşov, prin Făgăraş și delimitează latura sudică a destinației. Alte drumuri principale sunt reprezentate de drumul național DN14 ce leagă Sighișoara de Mediaș, drumul județean DJ106 ce leagă orașul Sibiu de Sighișoara.
O hartă care indică starea drumurilor din România este disponibilă pentru descărcare aici .
Traficul pe drumurile E60/DN1 (București - Brașov - Sighişoara), respectiv DN7 (Bucureşti – Sibiu) este aglomerat, de obicei vineri după-amiază și seară, sâmbătă dimineață, dar şi duminică (după prânz), pe ruta de retur.
O hartă cu prognoza intensității traficului este disponibilă pentru descărcare aici .
Cu trenul:
Rețeau de căi ferate este reprezentată de linie principală în nordul destinaţiei, ce face legătura între Brașov-Sighișoara-Mediaș şi o alta la sud, cu legătură între Braşov-Făgăraş-Sibiu, componente ale Coridorului IV Pan-European, precum și o linie cu encartament îngust pe traseul Sibiu-Agnita, în prezent impracticabilă.
Călătoria cu trenul din alte țări europene în Colinele Transilvaniei durează între 10-13 ore (de Budapesta la Sibiu sau Braşov) până la 24 de ore (de la Frankfurt la Sibiu)
Programele de trenuri internaționale către și dinspre România pot fi obținute la:
Cu autobuzul
Există numeroase rute de autobuz care leagă Colinele Transilvaniei, mai precis principalele orașe de la graniţă (Sibiu, Mediaş, Sighişoara, Rupea, Făgăraş) cu destinații din Europa: Austria, Belgia, Republica Cehă, Croaţia, Danemarca, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Olanda, Ungaria, Italia, Portugalia, Slovacia, Spania, Suedia, Turcia, Regatul Unit etc)
Pentru a verifica programul și tarifele autobuzelor, accesați www.autogari.ro
În cazul în care ofertele furnizate de autobuze nu se potrivesc nevoilor dumneavoastră, carpooling ar putea reprezenta o alternativă bună.