Recital Corul din Cadrul Asociației de Caritate Non-profit InterCoral Jena e.V.
Unde?
Bastionul Măcelarilor, Sighișoara
Când?
1 octombrie 2024 la 14:00:00
Organizator:


Cultfort - Fortăreață culturală urbană
Pe 01 octombrie, de la 17:00, veți putea asculta în Bastionul Măcelarilor, din Sighișoara, un minunat recital interpretat de corul din cadrul asociației de caritate non-profit InterCoral Jena e.V., din Germania.
Principala lor misiune este să genereze schimburi interculturale, care implică la rândul lor un schimb valoric și creează o lume mai bună prin înțelegere și reconciliere, prin practicarea și interpretarea în comun a muzicii sacre. Valorile pe care le promovează sunt prietenia, respectul și toleranța.
Mai jos ne povestesc despre ei:
„Suntem o orchestră de coarde, pasionați de muzică și în timpul liber lucrăm la 2-3 proiecte, pe care le desfășurăm pe parcursul anului.
Suntem o comunitate unită, acesta fiind atuul ce ne diferențiază.
Repetăm literatură sofisticată de coarde de la Monteverdi la Pärt și interpretăm cantate Bach în timpul slujbelor religioase sau organizăm concerte, în parteneriat cu „Cantorum Sfântul Mihail” sau „Corul de cameră Sfântul Mihail”.
Detalii și rezervări: