Noaptea muzeelor la sat - Fofeldea
Unde?
Fofeldea
Când?
31 august 2024, 08:00:00
Organizator:
Primăria Nocrich, Primăria Agnita prin Casa de Cultură ”Ilarion Cocișiu” Agnita, Asociatia Valea Hârtibaciului, Asociația August Treboniu Laurian ,Protopopiatul Agnita, Muzeul de Istorie a Vaii Hârtibaciului; Comunitatile patrimoniale din podisul Hârtibaciului.
Comunitatea din Fofeldea a preluat, simbolic, „ștafeta” de la comunitatea din Ighișu Vechi pentru organizarea celei de-a doua ediții a Nopții Muzeelor la Sate în Podișul Hârtibaciului în 2024.
Vă invităm la un periplu prin sat, pe urmele zugravilor Frații Grecu. Veți putea vizita:
Bustul lui August Treboniu Laurian, membru fondator al Academiei Române și fiu al satului Fofeldea;
Muzeul Sătesc Fofeldea, situat în Vila Cordiana nr. 189-190, considerată a fi una dintre primele bănci din Transilvania, numită astfel după Daniel. R. Cordescu, „om de vază în istoria satului”, care acționează pe mai multe planuri, în domeniul cultural, şcolar, bisericesc şi economic, apoi devine şi primul bancher din zonă, iar banca un motor al dezvoltării şi susţinerii tuturor comunităţilor de pe Valea Hârtibaciului!
Gospodăria țărănească – Casa Vecerzan Viorica nr. 35-36, cu elemente de arhitectură vernaculară;
Tur ghidat în sat la Biserica cu Hramul „Sfântul Vasile cel Mare”, monument istoric de clasa A – Pictura bisericii, finalizată în anul 1814, a fost executată de către frații Grecu din Săsăuș, în stil bizantin, fiind pus în valoare „galbenul de Fofeldea”, considerat de specialiști similar cu „albastrul de Voroneț”, pentru unicitatea nuanței folosită de meșterii zugravi.
Prezentare Americanii: Marea Migrație, „Drumuri si destine, Între Fofeldea si Milwaukee” scrisă de Daniela Tania Veltan, fiică a satului Fofeldea;
Fofeldea si Marea Unire;
10 Mari Hârtibăceni: Eroul aviator Ioan Stoica;
Expozitie de fotografii;
Lansare de carte: „Istoria Văii Hârtibaciului” scrisă de Prof. Mircea Dragan-Noisteteanu (900 de pagini, 2 volume).
Detalii și rezervări: