top of page

Drumeție în familie în Aria Protejată Podișul Hârtibaciului

Unde?

Hosman

Când?

10 februarie 2024, 08:00:00

Organizator:

Anii Drumeției

Dragi drumeti,
Hosman este unul dintre satele săsești aflat în interiorul sitului Natura 2000 pentru protecția păsărilor Podișul Hârtibaciului.
Traseul pe care îl vom parcurge pornește din fața bisericii fortificate din Hosman de unde vom urca spre sud pe un drum de țară spre culmea dealului împădurit. Parcurgem pășuni largi unde din loc în loc apar stejari seculari și ne îndreptăm spre un pâlc de pădure pe care îl traversăm pentru a ajunge în locul de unde vom panorama râul Olt, Țara Făgărașului și maiestuoșii munți Făgăraș. Este locul potrivit să povestim despre alte trei arii protejate: situl Natura 2000 Avrig – Scorei – Făgăraș, dedicat conservării păsărilor de apă de pe râul
Olt, situl Natura 2000 Piemontul Făgăraș (pentru protecția unor specii de păsări de pădure) și situl Natura 2000 Munții Făgăraș pentru protejarea habitatelor de pădure, a pajiștilor montane și a multor specii de animale, precum carnivorele mari.

UNDE ȘI CÂND NE ÎNTÂLNIM?
Ne vom întâlni dimineață la ora 11.00 în fața bisericii fortificate din satul Hosman.

INFORMAȚII TRASEU
Distanță: 10-15 km
Diferență de nivel: 100 m
Dificultate traseu: ușor
Durata turei: aproximativ 5 – 6 ore.
– Turiștii care doresc să participe la tură dar nu au posibilitatea de a se deplasa până la Hosman pot să
sune ghidul turei (Mihai Proca – 0720003332) pentru a afla dacă sunt locuri în mașinile celorlalți
participanți la tură.
– Tura este potrivită persoanelor de orice vârsta cu un minim de condiție fizică și copiilor de minim 6
ani.

ECHIPAMENT NECESAR
Haine adaptate sezonului rece;
Rucsac de tură;
Sticlă cu apă/ceai, minim 1 l.;
Gustare pentru o pauză la jumătatea traseului (recomandăm un sandviș, fructe și ceva dulce – ciocolată sau
baton energizant);
Bețele de tracking vor fi foarte utile la coborâre.

COSTURI
70 lei/participant adult. Copiii între 6 și 14 ani nu plătesc taxă de participare
Tura se va ține cu minim 5 participanți adulți plătitori.
Copiii de peste 6 ani vor participa însoțiți de un adult (părinții sunt responsabili pentru a evalua dificultatea traseului pentru copii).

GHID
Proca Mihai – ghid local și național de turism
Contact: 0720-003.332

Detalii și rezervări:

bottom of page