Concert a capella Blue Noise
Unde?
Bastionul Măcelarilor - Cetatea Sighișoarei
Când?
30 septembrie 2023, 15:00:00
Organizator:
Cultfort - Fortăreață culturală urbană şi Mihai Eminescu Trust
30 septembrie vine cu un concert superb, a ccapella, al trupei Blue Noise, 6 voci unice care vor concerta pentru prima dată în Bastionul Măcelarilor.
Blue Noise este povestea unei formații care vrea să bucure, să emoționeze, să impresioneze printr-un univers artistic inedit și prin virtuozitate muzicală. Membrii grupului te vor cuceri prin pasiunea pe care o pun în muzică, prin carisma lor și prin plăcerea pe care o au de a cânta împreună. Bine ai venit! Vocalizează!
Printre obiectivele Blue Noise se regăsește și acela de a colabora cu diverși artiști din industria muzicală românească, punând în lumină meșteșugul de a transforma o piesă cunoscută sau mai puțin cunoscută, într-o muzică a cappella de cea mai bună calitate, oferindu-i muzicii originale valențe noi.
Astfel Blue Noise a colaborat cu Adrian Despot și a ieșit o piesă foarte iubită de public – „Luna și Noi”. Blue Noise apare pe cel mai nou album al jazz-istului Damian Drăghici, cu o piesă a MarieI Tănase – „Până când nu te iubeam”, piesă foarte apreciată ce se regăsește deja pe toate platformele online de muzică.
Blue Noise a mai colaborat în diferite concerte cu: Ștefan Bănică jr, Horia Brenciu, Alexandra Ușurelu, Cornel Ilie (Vunk), Adrian Despot (Vița-de-Vie), Răzvan Suma, Virgil Ianțu, Nicu Alifantis, Bucharest Jazz Orchestra.
_____________
Intrare concert: bilet în bază de donaţie - 10 lei / adult. Pensionarii şi copiii până la 14 ani au intrare gratuită. Intrarea în limita a 50 de locuri disponibile, începând cu ora 17h30.
Vă așteptăm cu drag!
Detalii și rezervări: