top of page

Explorăm Colinele și poveștile comunității rrome din satul Brateiu

Unde?

Sibiu, din parcarea Hornbach sau la ora 10:00 din satul Dupuș

Când?

7 februarie 2026 la 07:00:00

Organizator:

Anii Drumeției, Sibiu Guide Nico / Trips to Transylvania

Dragă drumeț,

Haideți cu noi într-o drumeție aparte, pe un traseu care pornește din Dupuș și ajunge în Brateiu, traversând colinele line ale Transilvaniei. Nu este doar o plimbare în natură, ci o experiență culturală și umană, în care descoperim poveștile comunității rome, tradițiile lor și un mod de viață autentic. Vom explora meșteșugurile din cupru și aramă, recunoscute printre cele mai apreciate din Europa, vom afla cum se transmit aceste îndeletniciri din generație în generație și ne vom bucura de adevărate delicii culinare tradiționale, pregătite după rețete vechi, pline de gust.
O drumeție trăită în tihnă, în care natura, oamenii și poveștile lor ne oferă o perspectivă nouă asupra colinelor Târnavelor.

UNDE ȘI CÂND NE ÎNTÂLNIM?
Plecarea va avea loc sâmbătă, 07.02.2026, la ora 09:00, din parcarea Hornbach, cu mașinile personale, spre localitatea Dupuș.

INFORMAȚII TRASEU
Distanță: 8–10 km
Diferență de nivel: aprox. 200–300 m
Dificultate traseu: ușoară
Durata drumeției: 2,5–3,5 ore
Durata experienței: 5–6 ore

ECHIPAMENT NECESAR
Echipamentul montan este obligatoriu: tricouri, pantaloni și șosete de schimb, bocanci, pelerină de ploaie, bețe de hiking (recomandate), căciulă, mănuși, lanternă, fluier, sticlă cu apă (minim 1,5 l) sau ceai cald, magneziu. gustare pe parcursul traseului.

COSTURI
Adult: 80 lei – participarea la drumeție
Copil: 40 lei

La sfârșitul drumeției vom poposi în gospodăria unora dintre cei mai renumiți meșteșugari în cupru și aramă din Europa, unde vom avea parte de un program cultural inedit: povești despre cultura romă, demonstrații de meșteșug tradițional și întâlniri autentice cu oamenii locului. Tot opțional, participanții pot servi un prânz autentic, pregătit după rețete tradiționale, cu ingrediente locale.

Costuri opționale
Adulți: program cultural + prânz – 60 lei / persoană; program cultural (fără masă) – 30 lei / persoană
Copii: program cultural + prânz – 30 lei / copil; program cultural (fără masă) – 15 lei / copil

GHID
Nicoleta Ocneriu - ghid montan - Contact: 0742 667 196

– Configurația și lungimea traseului vor fi adaptate în funcție de condițiile meteo și omogenitatea/eterogenitatea grupului.
– Organizatorul (ghidul) își rezervă dreptul de a refuza participanții care vin echipați necorespunzător cerințelor sau cu condiție fizică neadecvată.
– Turele se țin în condiții de siguranță și cu un numar minim de participanți. Organizatorul își rezervă dreptul de a reprograma sau anula turele fără o notificare prealabilă dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite.
– Returnarea contravalorii biletului se face doar în cazul în care organizatorul (ghidul) anulează drumeția.
———————————————
Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.

Detalii și rezervări:

bottom of page