Foto: Colinele Transilvaniei, Bob Gibbons

Istoria satului este strâns legată de cavalerii ioaniți. Denumit „Posesiunea lui Rether” în documentele din secolul al XIV-lea, satul a fost întotdeauna la confluența dintre Scaunele Sighișoarei și Cincu,fiind o comunitate mică, asemănătoare cu Benești sau Coveș. În prezent, în Retiș, mai trăiesc 300 de persoane, care încă păstrează tradiții românești străvechi. O vizită aici se transformă într-o călătorie în timp și într-o lecție despre viața în satul românesc.

Vizitează:

Biserica Sf. Nicolae, construită în 1811, în locul unei biserici mai vechi, din lemn, demolată pentru că devenise neîncăpătoare pentru credincioși. Locul vechii biserici este marcat printr-o cruce pictată, din stejar masiv. Bolta din faţa altarului și iconostasul au fost pictate (între anii 1880-1890), în tehnica fresco de către fraţii Grecu din Săsăuş, a căror încântătoare poveste e musai să o cercetezi.. Aflată în cel mai înalt loc din sat, biserica a fost legată de luptele duse aici în Primul Război Mondial, pe dealurile dintre Retiș și Bărcut. Unii cercetători cred că aici este locul care l-a inspirat pe Camil Petrescu pentru opera sa ”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”.

Fosta biserică evanghelică - Conform inscripțiilor de pe zidul bisericii, aceasta a fost construită în 1599 de groful maghiar Haller, care stăpânea zona, pentru catolicii de pe moșia lui. Mai târziu, ea a fost preluată de sașii meșteșugari veniți în sat, cel mai probabil în sec. XIX, când groful s-a retras din Retiș, la reședința sa din Albești, lângă Sighișoara. După 1989, când aproape toate familiile de sași au emigrat în Germania, biserica a fost preluată de comunitatea de români, fiind azi, o biserică ortodoxă.