Situl rural Viscri

Cel mai cunoscut sat al destinaţiei, alături de Biertan sau Saschiz, Viscri atrage anual zeci de mii de turişti dornici să vadă „satul Prinţului Charles al Marii Britanii”. 

Ascuns între dealuri, dar aproape de de la drumul european ce leagă Brașovul de Sighișoara, satul adăpostește una dintre cele mai spectaculoase biserici fortificate săsești, înscrise din 1999 în patrimoniul mondial UNESCO. 

Înscrierea s-a făcut datorită valorii culturale istorice, date de faptul că în Viscri se păstrează un ansamblu complet şi deosebit de bine conservat de arhitectură rurală tipică regiunii, o imagine autentică a începutului de sec. XIX. 

Arhitectura din Viscri este tipică satelor săseşti, în care domină culorile vesele şi ornamentele de pe care ce spun poveşti despre proprietarii lor actuali sau din trecut. Viscri sau Giscriu, cum era cunoscut mai demult (Deutsch-Weißkirch sau "Biserica Albă Săsească") aparţine azi de comuna Bunești din județul Brașov. A fost locuit inițial de secuii (ce păzeau în acest punct granița statului maghiar feudal) şi colonizată de sași în secolul XIII şi datorită poziției sale retrase, apare târziu în documentele din zonă (sec. XV) datorită legăturilor cu comitatul de Rupea. 

Credit foto:

Experience Transylvania, Vlad Dumitrescu, Dan Dinu, Sorin Onişor, Mihai Dragomir

Sitemap

© 2020 de WPI și Colinele Transilvaniei.

Creat cu Wix.com

  • Facebook
  • Instagram
  • YouTube

Acest site web a fost creat într-un proiect de colaborare între trei studenți ai Institutului Politehnic Worcester (https://www.wpi.edu/) și Colinele Transilvaniei