Noaptea muzeelor la Sighișoara
Unde?
Muzeul de Istorie Sighișoara, Casa Breslelor și Armelor
Când?
23 mai 2026 la 17:00:00
Organizator:


Municipiul Sighișoara, Muzeul de Istorie Sighișoara, Casa Breslelor și Armelor
În mod normal, la ora aceasta muzeele se închid.
Pe 23 mai 2026, rămân deschise pentru povești.
Casa Breslelor și Casa Armelor, aflate chiar la cele două intrări principale în cetate (pe sub Turnul Croitorilor și lângă Sala Sander), își deschid porțile cu un program prelungit: 10:00 - 20:00 (ultima intrare 19:30). Musai să le vizitați pentru o incursiune fascinantă în istoria meșteșugurilor și armelor medievale.
La Casa cu cerb - Centrul cultural Româno-German, chiar în Piața Cetății, descoperă o incursiune în universul vizual al oficiului poștal Sighișoara și în istoria corespondenței sighișorene. O expoziție temporară inedită, dintr-o colecție privată, deschisă din 22 până în 29 mai.
La ora 18:00, în Sala Barocă a Primăriei din Sighișoara, ai parte de un recital de chitară clasică.
La Muzeul de istorie, începând cu ora 20:00 și până aproape de miezul nopții, în vechiul Turn cu ceas, simbol al cetății, echipa inimoasă de muzeografi vă propun o seară pentru cei curioși, pentru cei care iubesc istoria și pentru cei care vor să descopere Sighișoara într-o lumină diferită. Pe cei mici îi așteaptă și un spectacol de magie.
Detalii și rezervări: